Ionuț Radu impresionează în LaLiga: portarul român este cel mai greu de învins din Spania

După primele opt etape din LaLiga, Ionuț Radu are cifre excelente la Celta Vigo. Portarul român a bifat patru partide fără gol primit în actuala stagiune, potrivit Transfermarkt. Celta ocupă…

După primele opt etape din LaLiga, Ionuț Radu are cifre excelente la Celta Vigo. Portarul român a bifat patru partide fără gol primit în actuala stagiune, potrivit Transfermarkt.

Celta ocupă locul 9 în Spania, cu 8 puncte acumulate. Cota de piață a internaționalului de 29 de ani a urcat la zece milioane de euro.

Radu conduce acum ierarhia portarilor din Spania la eficiență. Primește gol o dată la 120 de minute.

În clasament îi urmează Joan Garcia, portarul Barcelonei, Alvaro Valles de la Betis, Unai Simon de la Bilbao și Antonio Sivera de la Alaves. Joan Garcia a încasat un gol la 117 minute, iar Unai Simon, titularul naționalei Spaniei, are un gol primit la 90 de minute.

În schimb, la naționala României lucrurile au arătat altfel. Ionuț Radu a comis mai multe erori în meciul cu Bosnia, pierdut cu 4-2 pe Arena Națională, iar pentru duelul cu Suedia a rămas pe banca de rezerve.

Sursa: g4media.ro


Găzduire și mentenanță cloudhost.es Securitate & monitorizare informatiq.services Design și promovare roxi.es