Madridul, nod de fugă și reorganizare pentru rețelele neofasciste după război

În primii ani de după Al Doilea Război Mondial, Madridul a devenit un punct important în reorganizarea rețelelor fasciste europene înfrânte. Istoricul Pablo del Hierro, profesor la Maastricht University, descrie în studiul "The Neofascist Network and Madrid 1945–1953" un sistem de bani, agenți dubli, documente falsificate, mită și legături politice. Cercetarea lui se bazează pe arhive din mai multe țări, rapoarte ale poliției și serviciilor secrete, de la MI5 la CIA, precum și pe memorii și jurnale nepublicate.

Între 1945 și 1946, liderii fasciști înfrânți încercau să scape de arestările și procesele pregătite de Aliați. Aveau două rute principale de fugă. Prima pleca din Germania spre Roma și Genova, apoi continua către America Latină. Cealaltă trecea din Germania prin Spania și ducea spre Argentina lui Perón. Madridul era o oprire pe această a doua rută.

Arturo degli Agostini, proprietarul unei gelaterii din centrul orașului, a reorganizat comunitatea italiană din Madrid. Prin contactele sale cu guvernul spaniol, a întărit și o rețea de evadare. Printre cei care s-au stabilit în capitala Spaniei s-a aflat Mario Roatta, fostul șef al serviciilor secrete ale lui Mussolini.

Au existat și alte rețele. Johannes Bernhardt, directorul holdingului Sofindus, a organizat una dintre ele. O alta a fost creată de Carlos Fuldner, argentinian de origine germană, sosit la Madrid în martie 1945. Din rețeaua lui au făcut parte responsabili ai fascismului european, mutați ulterior la Buenos Aires, unde au continuat să faciliteze obținerea permiselor de ședere pentru criminali de război.

Spre 1946, contextul se schimbase. Odată cu începutul Războiului Rece, urmărirea fasciștilor nu mai era o prioritate pentru Aliați. În Spania, unii dintre ei au început să acționeze mai liber, cu toleranța sau chiar complicitatea autorităților franchiste.

Sursa: lavozdelarepublica.es