Madrid: Tabăra de protestatari din Puerta del Sol a fost evacuată de forțele de ordine. Activiștii acuză violențe ale poliției
Poliția a evacuat tabăra protestatarilor din Puerta del Sol, una dintre cele mai cunoscute piețe din Madrid. Prefectura capitalei spaniole a anunțat că 334 de persoane au fost evacuate, iar…
Poliția a evacuat tabăra protestatarilor din Puerta del Sol, una dintre cele mai cunoscute piețe din Madrid. Prefectura capitalei spaniole a anunțat că 334 de persoane au fost evacuate, iar două au fost arestate pentru nesupunere.
Potrivit autorităților, intervenția s-a desfășurat fără incidente violente și fără tulburări majore ale ordinii publice. La operațiune au participat 220 de agenți ai poliției naționale, 180 de polițiști municipali, pompieri și reprezentanți ai serviciilor sociale.
Organizatorii mișcării relatează însă altceva. Într-un mesaj publicat pe Telegram, ei au acuzat forțele de ordine că au intervenit violent, au folosit gaze lacrimogene și au lovit manifestanți. Mai multe persoane ar fi fost rănite.
Luni dimineață, cea mai mare parte a pieței era izolată de forțele de ordine, iar în zonă aveau loc operațiuni de curățenie, potrivit unui jurnalist AFP. O parte dintre organizatori anunțaseră deja dezafectarea treptată a taberei, pe fondul pregătirilor pentru greva generală convocată de principalele sindicate pentru 11 noiembrie.
Mobilizarea din centrul Madridului a fost declanșată de criza locuințelor, una dintre cele mai grave probleme sociale din Spania. Situația s-a reaprins la sfârșitul lui septembrie, după cazul pensionarei Maricarmen Abascal.
Femeia, în vârstă de 87 de ani, a murit la câteva zile după evacuarea din locuința sa din Madrid. Cazul a provocat proteste, iar activiștii au cerut măsuri pentru protejarea persoanelor vulnerabile și pentru facilitarea accesului la locuințe.
Premierul Pedro Sanchez nu a reușit să obțină sprijinul parlamentului pentru două proiecte de lege menite să rezolve aceste probleme. A convocat alegeri legislative anticipate pentru 29 noiembrie.
Sursa: stiridiaspora.ro