Parchetul European anchetează posibile fraude la linia feroviară Madrid-Sevilla, după două accidente de tren mortale
Parchetul European (EPPO) a anunțat vineri, potrivit AFP, deschiderea unei anchete privind posibile fraude în folosirea fondurilor europene destinate renovării liniei de mare viteză Madrid-Sevilla. Dosarul privește fondurile comunitare alocate…
Parchetul European (EPPO) a anunțat vineri, potrivit AFP, deschiderea unei anchete privind posibile fraude în folosirea fondurilor europene destinate renovării liniei de mare viteză Madrid-Sevilla. Dosarul privește fondurile comunitare alocate modernizării traseului și îmbunătățirii sistemelor de siguranță, semnalizare și comunicații.
Ancheta include măsuri care vizează Adif, compania de stat care administrează infrastructura feroviară din Spania, precum și alte organisme publice. Acestea au loc după coliziunea dintre două trenuri de mare viteză de săptămâna trecută, în apropiere de Urda, la circa 150 de kilometri sud de Madrid. Accidentul a provocat 69 de morți.
EPPO a precizat că deschisese deja o anchetă legată de aceeași linie după un alt accident feroviar grav. Pe 18 ianuarie, două trenuri de mare viteză s-au ciocnit lângă localitatea andaluză Adamuz, iar 46 de persoane au murit. Marți, ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, care conducea ministerul când s-au produs cele două accidente, și-a dat demisia.
Sursa: stiridiaspora.ro