Autonomia regională, un pilon al vieții publice în Spania

Sănătatea și educația nu se administrează de la Madrid. În Spania, aceste domenii esențiale ale vieții de zi cu zi țin de guvernele regionale, iar pentru românii veniți dintr-un stat cu administrație centralizată, sistemul poate părea la început greu de descifrat. Temelia lui stă în Constituția spaniolă din 1978. Ea recunoaște dreptul la autoguvernare al celor 17 comunități autonome și al orașelor autonome Ceuta și Melilla.

Fiecare comunitate are propriul guvern și propriul parlament regional. Ce anume pot decide acestea scrie negru pe alb în Statutul de Autonomie, un document aprobat de parlamentul național, care fixează competențele exacte ale fiecărei regiuni. Vorbim de instituții proprii, cu greutate reală, mult peste ce înseamnă o simplă regiune administrativă. State independente însă nu sunt. Madridul păstrează controlul exclusiv asupra imigrării, apărării, justiției și relațiilor internaționale.

Nici competențele acestea nu se împart identic peste tot. Catalonia, Țara Bascilor sau Galicia, regiuni cu identități istorice și lingvistice puternice, au ajuns la autonomie pe o cale separată de a celorlalte. Iar Țara Bascilor și Navarra au în plus un regim fiscal propriu, Concierto, respectiv Convenio Económico, care le asigură o autonomie financiară mult mai largă decât a restului. Diferențele se simt direct în practică. Formularele diferă de la o regiune la alta, iar serviciile publice vă pot fi oferite și în limbile regionale oficiale, catalană, bască sau galiciană, alături de spaniolă.

Sursa: mediafax.ro