Ionuț Baluta va încerca a treia oară cucerirea centurii europene
Ionuț Baluta (18-6-1, 4 KO) are o nouă șansă la titlul european. A treia. Românul stabilit în Spania se bate pentru centura vacantă la categoria supergallo cu Francesco De Rosa…
Ionuț Baluta (18-6-1, 4 KO) are o nouă șansă la titlul european. A treia. Românul stabilit în Spania se bate pentru centura vacantă la categoria supergallo cu Francesco De Rosa (12-0, 8 KO), un italian care n-a pierdut niciodată la profesioniști. Meciul de 12 runde este programat pe 9 octombrie. Se va disputa la Calangianus, în Sardinia.
„Il Capo” a mai boxat de două ori pentru acest trofeu continental. A pierdut de fiecare dată la puncte. Britanicul Liam Davies l-a învins în 2022, iar Dennis McCann a repetat rezultatul în 2024. Dar românul vine după o victorie. În luna mai a închis repede confruntarea cu venezueleanul Ángel Guédez, obținând succesul prin knockout tehnic în repriza a șaptea.
Adversarul din octombrie are 29 de ani. Francesco De Rosa a cucerit centura EBU Silver în luna decembrie a anului trecut, reușind ulterior o victorie de prestigiu chiar pe teren străin, în Marea Britanie, împotriva lui Nyall Berry. Italianul boxează de data aceasta acasă. Are de partea lui terenul propriu și elanul unui parcurs perfect. Baluta aduce în ring experiența meciurilor grele disputate deja pe marile scene europene.
Sursa: espabox.com